Amalia Enache și Dragoș Bucurenci prezintă prima dată un eveniment împreună: „Halloween Charity Ball”

Publicat: 03/10/2014, 13:19
Actualizat: 27/03/2019, 20:17

Astfel, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, Halloween Charity Ball va reveni pe 25 octombrie, la Palatul Parlamentului, și cu ajutorul celor prezenți va aduna fonduri pentru ca cei mai săraci copii din România să poată beneficia de educație.

Înființată de voluntara americană Leslie Hawke și de profesoara Maria Gheorghiu, Asociația OvidiuRo sărbătorește, cu ocazia Balului de Halloween, 10 ani de când se implică activ și face posibilă educația copiilor săraci din România.

Tema vestimentară din acest an este „Magia Filmului”, iar cei prezenți au la fel de multe opțiuni pe câte producții cinematografice și actori celebri există.

Cofondatoarea OvidiuRo, Leslie Hawke, spune că a aflat de câteva costume inedite. „Cineva vrea să vină în postura de statuetă Oscar și eu însămi mă gândesc, dintre mai multe variante, și la Ursul de Aur, celebra distincție a Festivalului de la Berlin”, a afirmat Leslie Hawke, fiind convinsă, însă, că mulți vor opta pentru personaje faimoase sau pentru actorii care le-au dat viață pe marele ecran.

Amalia și Dragoș nu s-au decis încă pe cine vor întruchipa, mai ales că sunt și gazdele serii, însă, cu siguranță faptul că prezintă pentru prima oară împreună un eveniment, iar acesta este „Halloween Charity Ball”, este un vis devenit realitate.

Prezentatoarea TV spune că ea crede în educația timpurie cu tot ce presupune ea: atenția la abilitățile copilului, disciplina, învățatul atâtor lucruri noi și obișnuința pe care cei mici o deprind pentru a trăi într-o comunitate.

De asemenea, vedeta TV consideră că „dreptul acesta nu trebuie să ocolească niciun copil”. „Din acest motiv cred în misiunea OvidiuRo și îi sunt alături de ani buni. Cred că între un copil care are parte de educație timpurie și unul care nu are e o diferență la fel de mare ca între un om căruia i se vorbește și unul care este ignorat de toți ceilalți. Nu vreau să ne mai ignoram unii pe alții. Ce prilej minunat e Balul de Halloween că oamenii cu șansă în viață să-i ajute pe copiii care au nevoie de ea… Ne vom juca de-a filmele anul acesta, numai și numai să rescriem un scenariu care altfel ar fi trist pentru copiii săraci. Și ce bucurie pentru mine să fiu din nou pe scenă, de data asta alături de Dragoș Bucurenci, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei!”, mai spune aceasta.

La rândul lui, Dragoș spune că știe din experiența personală ce impact extraordinar poate să aibă o educație de calitate în destinul cuiva. „Urmăresc cu mare admirație munca organizației OvidiuRo în beneficiul copiilor săraci din România, încă de pe vremea când țineam la rândul meu traininguri pentru voluntarii Peace Corps, cu care Leslie a venit în România. Îmi doresc de multă vreme să prezint Balul Halloween și, de asemenea, să prezint un eveniment de caritate în compania bunei mele prietene Amalia. Le mulțumesc prietenilor de la OvidiuRo pentru că îmi îndeplinesc anul acesta două dorințe dintr-un foc și sper să-i ajutăm, la rândul nostru, să îndeplinească dorințele cât mai multor copii săraci din România care visează la o viață mai bună”, a completat acesta.

Halloween Charity Ball va reuni, pe 25 octombrie, personalități din mediul de afaceri, politicieni, ambasadori, reprezentanți ai mass media și ai societății civile. Programul „Fiecare Copil în Grădiniță” al Asociației OvidiuRo a dus la o creștere semnificativă a numărului copiiilor săraci care acum merg la grădiniță zilnic. În această toamnă, aproximativ 2.500 de copii ai căror părinți sunt lipsiți de posibilități materiale intră în ciclul de învățământ preșcolar ca rezultat al programului. Fondurile care se strâng la Halloween Charity Ball vor decide câți copii pot fi ajutați și în anul care vine.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×